Propunerea legislativă „Legea meșteșugarilor tradiționali din România” se află în lucru la comisiile permanente ale Senatului

Propunerea legislativă „Legea meșteșugarilor tradiționali din România” elaborată în cadrul proiectului „Politică publică pentru meșteșugul tradițional” de către Asociația Centrul Romano de Studii și Dezvoltare Socială în parteneriat cu Ministerul Culturii și Identității Naționale și Secretariatul General al Guvernului se află în acest moment în lucru la comisiile permanente ale Senatului.

Propunerea legislativă a reprezentat un rezultat al activităților proiectului mai sus menționat și a fost înaintată, în perioada de implementare a acestuia, către o serie de parlamentari cu scopul de a fi preluată și introdusă pe circuitul legislativ. La finele anului 2019, la inițiativa domnului deputat Petre Florin Manole și cu susținerea altor 37 de parlamentari ai mai multor partide politice, propunerea legislativă a fost înaintată către Senat în vederea dezbaterii.

La începutul lunii februarie 2020, propunerea legislativă a fost transmisă pentru aviz la Consiliul Economic și Social și Consiliul Legislativ și pentru punct de vedere la Guvern și a primit aviz favorabil de la cele două consilii. În acest moment, propunerea legislativă este trimisă pentru raport la Comisia pentru cultură și media și pentru aviz la Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități, având termene de răspuns stabilite pentru finele lunii martie 2020.

 Propunerea legislativă prevede reglementarea statutului meșteșugarilor tradiționali, organizarea și funcționarea structurilor reprezentative ale acestora, introducerea unor facilități pentru meșteșugarii tradiționali privind organizarea și participarea la festivaluri, târguri, bâlciuri și alte evenimente unde se pot pune în vânzare produse meșteșugărești tradiționale etc. Demersul din cadrul proiectului a fost inițiat ca urmare a înregistrării unui declin al practicării meșteșugurilor tradiționale semnalat atât de societatea civilă, cât și de o serie de documente strategice. Mai multe informații despre propunerea legislativă înregistrată la Senat și despre stadiul în care se află aceasta puteți afla accesând următorul link: https://www.senat.ro/legis/lista.aspx?nr_cls=L99&an_cls=2020 .

Leave a Reply

Your email address will not be published.Email address is required.