Prelucrarea pieilor ilustrată în meșteșugurile tradiționale

Prelucrarea pieilor a fost una dintre îndeletnicirile poporului român încă din timpuri străvechi. Derulată sub diverse forme, aceasta reprezintă unul dintre domeniile acoperite de meșteșugurile tradiționale.

Cojocăritul este una dintre formele de prelucrare a pieilor, întâlnită în mai multe zone din România. Cojocarii folosesc, în principal, piei de oaie și de miel, acestea trecând printr-un întreg proces de prelucrare înainte de a putea fi folosite pentru confecționarea pieselor de port sărbătoresc. Într-o primă fază, pielea se înmoaie, se curăță de resturile de carne și grăsime și se spală. După aceasta, este dubită sau mai bine spus tăbăcită, într-un limbaj mai pe înțelesul necunoscătorilor. Întregul proces constă în acoperirea părții jupuite cu un amestec realizat din tărâțe de grâu, zer și sare, rularea acesteia și lăsarea la dospit într-un vas din lemn (ciubăr) pentru o perioadă de aproximativ o săptămână – zece zile. Urmează apoi spălatul, uscatul, înălbitul sau vopsitul etc. Trebuie menționat însă că fiecare cojocar are modalitatea sa de prelucrare a pieii, tocmai aceasta fiind caracteristica aparte a transmiterii meșteșugului doar membrilor familiei. După toată această procedură, pielea poate fi cusută și ornată, după dorințele clienților.

Dacă înainte, în domeniul cojocăritului, nu se luau ucenici sau se acceptau doar cei din sate îndepărtate pentru a nu mări concurența, în prezent oamenii nu mai sunt interesați de învățarea unui astfel de meșteșug. Cojocarii încep să fie din ce în ce mai greu de găsit și, așa cum s-a putut observa, timpul alocat realizării unui cojoc este destul de îndelungat, acesta fiind un motiv pentru care nu se poate lucra în serie. Totodată, cei mai mulți cojocari lucrează pe comandă, deoarece este cea mai sigură metodă de vânzare a produselor, în cadrul târgurilor de profil negăsindu-se foarte mulți doritori.

O altă formă de prelucrare a pieilor este și curelăritul care, în trecut, era foarte căutată având în vedere faptul că meșterii curelari erau cei care realizau hamurile pentru cai. În principal, materia primă folosită este pielea de vacă, taur sau bivol, tăbăcită, de asemenea, după anumite reguli. Croirea materialelor pentru harnașament se face cu diverse tipuri de cuțite pentru fiecare tip de curea în parte. După croire, urmează procesul de vopsire, uscare și coasere, care poate fi realizată manual sau cu o mașină specială de cusut. Cei mai vechi curelari care mai există în acest moment în România, preferă însă să lucreze fiecare produs manual. Piesele realizate pot fi ulterior ornamentate, după caz, însă acest lucru crește valoarea acestora.

Curelarii realizau înainte și teci pentru cuțite, arme, curele pentru gloanțe etc., acum însă, cei rămași s-au orientat spre realizarea de curele sau brâie, însă fără prea mari rezultate, având în vedere faptul că multe persoane preferă să achiziționeze astfel de produse din magazine și nu din târguri de profil.

Și ciubotăritul reprezintă una dintre modalitățile de prelucare a pieilor, în trecut ciubotarii fiind cei care realizau cizmele simple, încălțămintea de piele groasă și opincile, acestea fiind purtate, în principal, de țărani. Ciubotarii erau mai des menționați decât cizmarii având în vedere faptul că ei lucrau pentru uzul maselor mai largi, în timp ce cizmarii confecționau mai mult obiecte de lux pentru persoanele înstărite. În prezent însă, nici ciubotarii nu mai sunt atât de des întâlniți având în vedere faptul că opincile, de exemplu, nu mai sunt purtate zi de zi decât în foarte puține localități și doar de oamenii care mai încearcă să mențină tradiția. De asemenea, celelalte produse realizate de către aceștia sunt confecționate mult mai rapid și în cantități mult mai mari în cadrul fabricilor de profil sau, ca și multe alte produse, importate din diverse țări. După cum reiese din cele menționate mai sus referitor la problemele întâlnite în domeniu, se dovedește necesară reglementarea sectorului meștesugurilor tradiționale, mai ales în vederea încurajării uceniciei sau a altor măsuri care să faciliteze transmiterea și prezervarea meșteșugurilor tradiționale, diferențierii meșteșugurilor tradiționale de producțiile de serie etc.

Leave a Reply

Your email address will not be published.Email address is required.