Meșteșugurile tradiționale – hobby sau meserie?

Cercetări de la nivel regional sau județean și o serie de documente strategice din România semnalează un declin al practicării meșteșugurilor tradiționale, fapt ce a reieșit și în urma unor activități desfășurate în cadrul proiectului Politică publică pentru meșteșugul tradițional (SIPOCA 239).

Cauzele sunt multiple și vizează diverse aspecte, una dintre ele fiind reprezentată de lipsa unei proceduri de recunoaștere a statutului de meșteșugar tradițional, problemă ce se consideră că ar putea fi rezolvată prin stipulatrea  într-o lege a meșteșugurilor a unei asemenea proceduri. În strânsă legătură cu certificarea se află problema concurenței neloiale ridicată de meșteșugarii care au participat în cadrul activităților proiectului. S-a vehiculat mult ideea că la târgurile de profil au acces și comercianți care vând produse importate la prețuri mult mai mici și care câștigă astfel clientela. Astfel, în România, chiar și în zonele care odinioară erau puternic impregnate de izul tradiționalului, meșteșugurile au început să capete tendința de a fi practicate ca un hobby, în timpul liber, și nu ca o meserie din care meșteșugarii să poată obține venituri care sa le asigure un trai decent.

Plecând de la această situație, ne-am aruncat o privire în legislația vecinilor noștri, europeni, și am găsit câteva idei interesante. Ne-am oprit atenția asupra Norvegiei unde în anul 1986 a apărut Legea meșteșugarilor (Lov om mesterbrev) ce a înlocuit Legea artizanală, care la acea vreme își jucase mai mult sau mai puțin rolul. Această lege stabilește cadrul pentru obținerea certificatului de maestru meșteșugar (mesterbrev) subliniind faptul că doar cei care dețin astfel de certificate se pot intitula cu adevărat maeștri meșteșugari. Solicitarea unui astfel de certificat se poate face doar pe o competență reală ce trebuie demonstrată în conformitate cu prevederile legilor referitoare la educație și stagii de practică.  De asemenea, în anul 1987 a fost instituit și Registrul Meșteșugarilor în care se pot înscrie acele persoane care practică meserii și tehnici tradiționale. Registrul se dovedește util pe mai multe paliere: este un canal de marketing pentru meșteșugari, o modalitate de stabilire de contacte între aceștia și potențiali clienți, o sursă de informații legate de întreprinderi care derulează activități de tipul meșteșugurilor etc. Anul 1987 a reprezentat și momentul în care a fost înființată principala instituție pentru meșteșuguri – Institutul Norvegian pentru Meșteșuguri (The Norwegian Crafts Institute), subordonat Ministerului Culturii și Afacerilor Bisericești ce se ocupă de documentarea, păstrarea și promovarea cunoștințelor, culturii și profesiilor legate de meșteșugurile tradiționale.

Modelul norvegian ne arată astfel că pentru o reglementare adecvată este bine să existe infrastructură instituțională, care să fie capacitată și pentru certificarea diverselor categorii de meșteșuguri tradiționale. În funcție de această certificare, ar putea fi selectată și categoria principală de persoane care ar putea participa la târguri special organizate pentru expunerea și vânzarea unor produse cu specific meșteșugăresc tradițional, meșteșugurile tradiționale căpătând astfel o șansă reală de a putea deveni o meserie de bază pentru practicanții lor.

Leave a Reply

Your email address will not be published.Email address is required.